În fiecare an 45.000 de decese cauzate de malpraxis medical
Datele pe care vi le aducem sunt ușor datate, dar nu atât de mult, cât vorbim despre 2011. „45.000 de decese de malpraxis medical în spitale italiene” a fost titlul Stiri lunare via e-mail în fiecare săptămână, pe probleme de bioetică și drepturi civile, numărul 46, din 6 decembrie 2013 de către Carlo Troilo, Asociația Luca Coscioni.
Asociația Luca Coscioni a solicitat unui manager al aceleiași asociații, precum și profesor de analiză și organizare a sistemelor de sănătate la Politecnico di Milano, prof. Marcello Crivellini, pentru a comenta un articol anterior care a apărut în „Corriere della Sera” și răspunsul a fost atent analiză din care raportăm întregul text. Am dori să anticipăm o dată mai ales:
În fiecare an, în Italia, există puțin sub 500.000 de erori din cauza malpraxisului medical, inclusiv peste 45.000 de decese. În medie, 4.000 de oameni mor din cauza accidentelor rutiere pe an, 1000 de la locul de muncă.
Câte decese cauzate de malpraxis medical?
Efectele negative ale asistenței medicale asupra sănătății și finanțelor cetățenilor se datorează a cel puțin 3 tipuri de comportament:
- comportamente ale operatorilor care fac greșeli din cauza incapacității profesionale sau a unui management corporatist prost
- comportamente ale operatorilor și companiilor vizate în mod intenționat să obțină beneficii economice, chiar dacă în contrast cu sănătatea (și finanțele) utilizatorilor
- comportamente ale operatorilor și companiilor care susțin temerile bolnavilor (sau se presupune că există) și favorizează puterea economico-socială a operatorilor și companiilor, mergând în același timp împotriva protecției sănătății și a eticii profesionale.
Tipul 1 include adevărate erori de sănătate clinică datorate lipsei de competență, superficialitate sau neglijență în gestionarea procesului de tratament de către operatori individuali sau companii de sănătate. Exemple pot fi: diagnostice greșite, intervenții chirurgicale sau administrarea de medicamente greșite sau în doze greșite, întârzieri, schimburi de pacienți etc. Paradoxal, acestea sunt cele mai ușor de prevenit.
Tipul 2 include de obicei servicii inutile și intervenții terapeutice, care sunt efectuate pentru beneficii personale și / sau corporative: multe operații „sugerate” pacienților, prea multe prescripții pentru medicamente și teste de diagnostic (Serviciul Național de Sănătate sau pacient) nu este necesar pentru sănătatea cetățenilor, dar util pentru bugetul celor care prescriu. Studiile internaționale estimează că aproximativ 30-40% din toată asistența medicală nu este necesară. Și în cazul intervențiilor pe corp, intervențiile inutile sunt, de asemenea, dăunătoare pentru pacient, atât din punct de vedere al sănătății, cât și al economiei. Această masă de îngrijire sanitară inutilă și dăunătoare pentru pacient (dar utilă pentru profesioniștii și companiile de sănătate) este denumită „îngrijire medicală indusă”.
Al treilea tip de comportament profită de condițiile fragile ale bolnavilor (sau ale celor care se tem că sunt) și de fricile lor, susținându-i în atribuirea unor capacități diagnostice sau terapeutice intervențiilor care nu ar trebui prescrise, dar care sunt prescrise pe „presiunea” pacienților sau pentru a construi viitoare alibiuri; în acest fel se renunță la îndatoririle profesionale, hrănindu-și în mod conștient iluzii și oferind un „placebo” scump și, de asemenea, inutil (deci potențial dăunător). Este ceea ce medicii numesc de obicei „medicină defensivă”, uitând să definească primele două comportamente ca „medicină ofensatoare”.
Toate aceste trei tipuri de comportamente sunt prezente și răspândite în asistența medicală, cu dimensiuni și efecte enorme. Prin urmare, distincția dintre „malpraxis medical” și sănătate este în unele privințe înșelătoare. Distincția care trebuie ținută întotdeauna în minte este între sănătate și sănătate, măsurând și evaluând sănătatea numai și exclusiv pe baza efectelor sale reale (și dovedite științific) asupra sănătății.
Chiar și dezbaterea privind finanțarea sau reducerile ar trebui să se bazeze doar pe această distincție. Cu alte cuvinte, confuzia dintre sănătate și sănătate împinge operatorii, companiile din domeniul sănătății, interesele interne sau cei care se învecinează cu sănătatea (în Italia se cheltuie peste sănătate 9,2% din PIB, peste 140 miliarde de euro pe an) pentru a cere mai mult bani pentru îngrijirea sănătății, lăudându-se că se vor transforma automat în mai multă sănătate pentru cetățeni. Nu este cazul: toate datele comparative privind sănătatea și sănătatea țărilor industrializate contrazic această fabulă pentru utilizarea și consumul de asistență medicală și nevoile sale interne.
Revenind la ceea ce se numește „malpraxis medical” de către mass-media, este bine de știut că cazurile izbitoare raportate periodic sunt doar vârful aisbergului a ceea ce se întâmplă cu adevărat.
Începând cu anii 90, numeroase studii internaționale au cuantificat erorile în îngrijirile de sănătate, în special cele din spital. Ei au măsurat că numărul de „evenimente adverse” (erori care produc rău pacienților) este cuprins între 4 și 12% din spitalizări și că cel puțin 4% din aceste evenimente adverse duc la decesul pacientului.
Numai recent (2011) a fost efectuată o cercetare similară în Italia, ale cărei concluzii au fost:
- 5,2% dintre cei spitalizați suferă un eveniment advers,
- 9,5% dintre ei duc la moartea pacientului.
Aceste concluzii obligă să afirme că erorile asupra spitalizării sunt în Italia puțin sub 500 de mii pe an și că decesele datorate acestora sunt de peste 45 de mii pe an. Decesele din trafic sunt în jur de 4, cele care lucrează în jur de XNUMX pe an.
Nu s-a difuzat nicio emisiune televizată pe aceste date înspăimântătoare și singurele articole se limitează la paginile „tehnice” ale câtorva ziare.
Cu siguranță articolul de Ravizza și Santucci trebuie considerat pozitiv; tratează un aspect important, dar marginal, în ceea ce privește fenomenele văzute, natura și dimensiunea lor.
sursa: